Pentru mulți români care locuiesc și muncesc în Marea Britanie, accesul la servicii medicale specializate poate deveni un proces dificil. Programările întârziate, timpul mare de așteptare pentru consultațiile de specialitate și barierele de comunicare îi determină adesea să amâne investigații importante sau tratamente necesare.
Pentru a răspunde acestor provocări, NeuroHope a lansat „ALO! Mă Doare”, un program dedicat românilor din diaspora care își doresc acces mai rapid la evaluare medicală, diagnostic și tratament, printr-un parcurs medical organizat și coordonat de specialiști.
Am stat de vorbă cu Cristian Bica, Director de Dezvoltare NeuroHope și Coordonator Proiect „Alo! Mă doare.”, pentru a afla cum a apărut acest proiect și ce beneficii aduce pacienților.
Cum a apărut ideea programului „ALO! Mă Doare” și ce problemă reală ați observat la românii din diaspora?

„Am realizat că pacientul nu are nevoie doar de o programare – are nevoie de un drum medical organizat: un medic care să-l asculte în limba lui, să-i interpreteze imagistica, să-i facă un plan și să-i organizeze totul în avans, astfel încât atunci când vine în România să nu piardă timpul.
Am lucrat în NHS timp de cinci ani. Inițial nu am realizat dificultățile întâmpinate de est-europeni în a primi tratamentul de care au nevoie. Abia când am început să consult în privat, în Londra, am auzit sute de povești de la pacienți care încercaseră să fie tratați în NHS și nu reușiseră, fie din cauza barierei lingvistice, fie din alte motive. Majoritatea erau români sau moldoveni, însă am întâlnit și numeroși pacienți din alte comunități est-europene.
Așa s-a născut ALO! Mă Doare: un program structurat în jurul a două principii – prima consultație 100% online și parcursul clinic concentrat în 48 de ore de la sosirea în țară, cu toate investigațiile, consultațiile și tratamentele organizate din timp de un manager de pacienți.”
Cum funcționează concret programul și ce reușește pacientul să rezolve în cele 48 de ore petrecute în România?
Programul este construit în jurul a șase etape clare, dintre care primele trei se desfășoară integral online, înainte ca pacientul să plece din Marea Britanie.
1. Triaj online
Pacientul completează un formular scurt în care menționează ce problemă medicală are, de cât timp se confruntă cu aceasta și dacă deține investigații imagistice. În maximum 24 de ore este contactat de un manager de pacienți care îi recomandă specialistul potrivit și stabilește o consultație video.
2. Consultație video cu specialistul
Consultația durează aproximativ 20 de minute. Dacă pacientul are deja investigații precum RMN, CT sau radiografii, acestea sunt analizate în prealabil. În lipsa lor, evaluarea se realizează pe baza simptomelor și a istoricului medical.
3. Plan medical personalizat
După consultație, pacientul primește un document scris care include recomandările medicale, investigațiile necesare, tratamentul propus și specialiștii implicați în proces.
4. Coordonarea completă a cazului
Un manager de pacienți dedicat organizează întregul parcurs medical, de la consultații și investigații până la eventuale intervenții și estimarea costurilor. Astfel, pacientul cunoaște toate detaliile înainte de a decide dacă vine în România.
5. Stabilirea perioadei de deplasare
Pacientul alege momentul în care poate călători și comunică disponibilitatea sa echipei NeuroHope.
6. Parcursul clinic în 48 de ore
La sosirea în România, toate consultațiile, investigațiile și tratamentele recomandate sunt deja programate și organizate într-un interval de aproximativ 48 de ore.
Practic, pacientul poate rezolva într-un timp foarte scurt un proces medical care, în multe cazuri, ar presupune luni de așteptare. Acesta pleacă din România cu un diagnostic confirmat, cu tratamentul început sau finalizat și cu un plan clar de recuperare. În situațiile care necesită intervenție chirurgicală, poate primi inclusiv o dată stabilită pentru operație.
Ce diferențiază „ALO! Mă Doare” de alte servicii medicale disponibile pentru românii din diaspora?
Programul a fost conceput pentru a elimina incertitudinea și timpul pierdut care apar frecvent atunci când un pacient încearcă să își organizeze singur investigațiile și consultațiile medicale.
Printre principalele elemente care diferențiază „ALO! Mă Doare” se numără:
- Prima consultație se desfășoară întotdeauna online, înainte ca pacientul să decidă dacă vine în România.
- Echipa este formată din nouă specialiști dedicați pe diferite arii anatomice, de la umăr și genunchi până la neurochirurgie cerebrală și spinală.
- Procesul de triaj este realizat de echipa NeuroHope, astfel încât pacientul nu trebuie să știe dinainte ce specialist îi este necesar.
- Fiecare caz beneficiază de un manager de pacienți dedicat, care coordonează întregul parcurs medical.
- Consultațiile, investigațiile și tratamentele sunt concentrate într-o perioadă scurtă, planificată în avans.
- Comunicarea se desfășoară în limba română, eliminând barierele de limbă și diferențele culturale care pot apărea în alte sisteme medicale.
În esență, programul nu oferă doar o consultație, ci un plan medical complet, coordonat de la primul contact până la finalizarea etapelor necesare.
Ce mesaj le transmiteți românilor care amână controalele sau tratamentele medicale pentru că nu își permit să lipsească de la muncă?
„Înțelegem perfect această teamă. Dar realitatea pe care o vedem zilnic este că durerea pe care o amâni astăzi costă mai mult mâine – atât în bani, cât și în timp.
Mesajul nostru pentru românii din Marea Britanie este simplu: nu trebuie să îți iei concediu ca să afli ce ai. Prima consultație este 100% online, durează aproximativ 20 de minute și poate fi făcută chiar și dintr-o pauză de prânz. Pleci de la ea cu un plan scris și cu un diagnostic prezumtiv.
Abia după ce știi exact ce trebuie făcut decizi când îți iei concediul. Iar atunci când îl iei, îl folosești pentru a rezolva problema, nu pentru a căuta răspunsuri.
Programul ALO! Mă Doare a fost construit pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiți să aleagă între muncă și sănătate.”
Prin programul „ALO! Mă Doare”, NeuroHope oferă românilor din diaspora posibilitatea de a beneficia de evaluare medicală, investigații și tratament într-un proces organizat și adaptat timpului limitat pe care îl au la dispoziție atunci când revin în țară.
Comunicat de presă realizat de Pion Media – Alege sa fii un BRAND, nu doar un SRL.

