
Cum a debutat povestea Craiova Belgian Business Day?
Este o poveste frumoasă. Acum 3 ani aproximativ eu m-am alăturat Camerei de Comerț Belgiene în prima fază în calitate de membru și apoi în calitate de Consultant de Strategie.
În ambele roluri am putut vedea îndeaproape interesul și implicarea acestei camere de comerț în toate evenimentele pe care le organizează și cum caută soluții să vină în întâmpinarea nevoilor membrilor săi, așa că am venit cu propunerea să facem și în Craiova un eveniment. Acest tip de eveniment este deja cu istorie în orașe precum București, Iași, Brașov, Cluj, Oradea, Timișoara și este de succes. Există chiar și Belgian Week, un eveniment de 3 zile, care are loc o dată la 2 ani în alt oraș decât București. Mi-aș dori să avem succes să aducem și Belgian Week la un moment dat în Craiova.
Interesul meu întotdeauna a fost să aduc potențiali investitori în zona noastră, zona Craiovei, a Olteniei, pentru că avem resurse să atragem și să susținem investitorii și să avem colaborări de succes, chiar și blogul meu este construit pe baza acestui mesaj. Astfel am ajuns să facem prima ediție a evenimentului anul trecut și a fost un succes, așa că am ajuns la a doua ediție anul acesta. Anul trecut am avut partener compania Ford Otosan, anul acesta avem partener Grupul Evryo (cunoscut anterior precum Grupul CEZ în România).
Care este scopul principal al acestui eveniment și care sunt obiectivele pe care doriți să le atingeți?
Scopul principal este crearea de conexiuni și deschiderea de oportunități de colaborare între mediul de afaceri din București și din țară, membri ai camerei de comerț BEROCC cu mediul de afaceri local, însă și crearea de conexiuni între furnizorii de servicii din domeniul energiei electrice și beneficiari, firme care doresc să își eficientizeze consumul și costurile cu energia electrică.
În acest sens îl avem principal partener pe Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo, distribuitorul de energie cu cea mai mare retea de prosumatori din Romania. De asemenea, invitat special și key speaker al evenimentului este Adrian Vintilă, consilier în cadrul Ministerului Energiei.
Care este publicul țintă pentru acest eveniment? Cine ar trebui să participe?
Publicul țintă sunt furnizorii de servicii din domeniul energiei electrice pe de o parte – consultanți în domeniul energiei, aici vorbim de proiectanți, vânzători, auditori etc. cât și instalatori de instalații electrice, iar pe de altă parte potențiali beneficiari, firme care doresc să își eficientizeze consumul, care doresc să devină prosumatori sau producători de energie electrică. Există și multe finanțări europene pentru astfel de proiecte, de care ne va vorbi Adrian Vintilă.
Care este tema sau conceptul Craiova Belgian Business Day?
Craiova Belgian Business Day urmează modelul evenimentelor dezvoltat de camera BEROCC în toate celelalte orașe mari. A venit și momentul Craiovei pentru acest eveniment. Craiova este din ce în ce mai pregătită pentru astfel de evenimente și chiar deschisă.
De ce să participe oamenii la eveniment? Ce beneficii și oportunități oferă acest eveniment invitaților?
Orice firmă interesată să își eficientizeze costurile și consumul cu energia electrică ar trebui să participe. Pe de altă parte, oricine dorește să dezvolte o afacere în domeniul producerii de energie electrică ar trebui să participe, căci aducem în același loc oameni cu răspunsuri la întrebări.
Cum va fi structurat programul evenimentului și ce tipuri de activități sau sesiuni vor fi incluse?
Evenimentul începe dimineață cu o vizită la o stație automatizată a Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo, unde povestim, ne conectăm, simțim, vedem efectiv cum se întâmplă lucrurile în teren. Le mulțumesc pe această cale pentru deschiderea de a ne primi și a ne arăta cum funcționează în fapt lucrurile, astfel încât să înțelegem mai ușor tot procesul ulterior.
Ce alte informații ar fi bine să mai știe cei care vor să participe la acest eveniment?
Ne pot trimite și întrebări cu care să fim pregătiți despre tema evenimentului.
Cum vedeți evoluția evenimentului Craiova Belgian Business Day și care sunt planurile pentru viitor?
Îl vedem dezvoltându-se, anul acesta să fie mai de amploare decât anul trecut și tot așa, până vom ajunge să putem avea și Belgian Week, evenimentul de 3 zile al camerei. Despre toate evenimentele camerei puteți intra pe site și citi sau pe social media.
Cum poate publicul să participe și care sunt opțiunile disponibile pentru înregistrare?
Participarea și în acest an este gratuită, adică susținută de camera BEROCC, ca și anul trecut pentru că ne dorim să atragem cât mai mulți oameni. Pentru participare este necesară înscrierea.
Care sunt feedback-urile pe care le-ați primit la edițiile anterioare și cum ați integrat aceste informații în noua ediție?
În primul rând să facem cunoscut evenimentul, să îl promovăm mai mult și avem un plan să facem asta în următoarele zile până la eveniment și vă mulțumim și vouă pentru susținere în acest sens. Important este ca oamenii să știe de acest eveniment și să poată participa. Anul trecut am informat doar prin Camera de Comerț Dolj și prin relații personale. Anul acesta implicăm mult mai mult parteneri media.
Un gând de final pentru toți cititorii noștri?
Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne cunoaștem și să ne conectăm, cu toate întrebările pe care le aveți despre domeniul ales în acest an, energia electrică.
Interviu realizat de Pion Media – Alege sa fii un BRAND, nu doar un SRL!